„Toamna cu-a ei albă frunte
Și cu galbenii conduri
A lăsat argint pe munte
Și rugină pe păduri.”
(George Topârceanu)
Când natura ajunge în amurgul pârguit al anului, când în faţa ochilor ni se desfăşoară un tablou mirific , în care culorile se luptă pentru supremaţie , nu poţi să nu aduci un omagiu toamnei. Frumuseţile şi bogăţiile pe care ni le oferă natura, în acest superb anotimp, trezesc în noi impulsul creativ . De ce să nu ne bucurăm de ceea ce ne oferă toamna ,şi să nu punem în valoare , parfumul şi culoarea ei, prin realizarea unor lucrări originale, prin care să valorificăm potenţialul creativ al copiilor, sub îndrumarea harului cadrelor didactice.
Prin aceste demersuri creative ne înfrumuseţăm viaţa, educând totodată tinerele vlăstare spre a-şi dezvolta gustul pentru frumos, a aprecia şi realiza creaţii artistice .
Proiectul educațional ,,Festivalul toamnei”, prin activitățile sale a implicat direct elevii, cadrele didactice şi părinţii, a întărit legătura dintre şcoală şi comunitate, a contribuit la formarea unei atitudini de implicare și solidaritate umană.















